It's in the water baby...

De cateva zile, cand lenesa de mine intra pe messenger, observa un ad de la ing in josul ferestrei principale. Si zice asa: “Pentru ce suma te-ai ridica de pe canapea?” Variantele sunt 5, 50, 500 si 5000 de lei. Explicati-mi si mie. Am ajuns atat de comozi incat sa ne trebuiasca cineva care sa bage banu’ ca sa ne ridicam de pe canapea? Mie mi se pare o tampenie de reclama, dar datorita faptului ca ma inteapa in ochi aproape in fiecare zi…a trebuit sa o intep si eu pe dansa. Si, bineinteles, urmarea este, orice ai alege: “Dar de ce sa te multumesti cu x cand ing iti da de nush cate ori mai mult?” Adica, in traducere libera… Na, daca vrei sa faci parte din romanii aia care se duc in cora/carfur/metro in perioada asta de 2-3 ori pe zi…doar asa cat sa mai ia cinci carucioare pline si dupa sarbatori o sa isi numere banii ramasi prin buzunare, doar-doar sa le ajunga de paine…ia credit pt nevoi de la ing! ) Ma bufneste rasu’ desi nu prea e de ras… Pentru unii este important sa traiesti ca sa mananci, ca unic si maret scop in viata, mai ales in perioada asta. Si mai vezi cate o fufa care a “postit” 3 zile (ca de fapt tinea cura de slabire da’ ea …plm…se purifica ) si toarna in ea grasime prajita de craciun si de revelion, de parca ar fi dezlegare la bagat in voi, frate…:))

Cu aceasta ocazie vreau sa ii salut pe prietenii mei mancaciosi…eu n-am nimic cu voi frate…am cu aia din carfur care este oricum cat malu’ (si vreau sa zic ca e CAT MALU’ ca nici eu nu’s micuta…da aia e prea de tot) si sta cu cinci copii intre varstele 1-5 ani (ca aia mai mari stau acasa) si cu cinci carucioare si pute a ceapa prajita, dar a uitat ca nu are iaurt de mere si branza emmentaler si era urgent si n avea cu cine sa lase copiii pt ca tatal lor e la coada la ING.

Pofta buna!

In ultima parte a emisiunii va voi marturisi ca m-am re-re-reindragostit de Haggard. Vizionare placuta!

Cand dintre pomi spre mare se rasucise vantul,
Si-n catifeaua umbrei nisipul amortea,
L-a scos un val afara cu grija asezandu-l
Pe-un cimitir de scoici ce stralucea.

La marginea vietii clocotitoare-a marii
Sta nefiresc de teapan, trufas, insa rapus.
Priveste inca parca talazurile zarii
Cu gatul gales indoit in sus.

Murdare si sarate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise ii canta-un surd prohod
Lucesc multicolore in juru-i scoici ucise
Al caror miez caldurile il rod.

De valuri aruncate pe tarmul sec si tare
Murira fara lupta sclipind acum bogat,
Le tulbura lumina lor alba, orbitoare,
Aripa lui cu mal intunecat.

Deasupra tipa-n aer dansand in salturi bruste,
Sfidand nemarginirea, un tanar pescarus.
Razboinicul furtunii zvarlit intre moluste
Rasfrange-n ochiu-i stins un nou urcus.

Cand se-nteteste briza aripa-i se-nfioara
Si, renviat o clipa de-un nevazut indemn,
Iti pare ca zbura-va din nou, ultima oara,
Spre-un cimitir mai sobru si mai demn.

Pentru toti oamenii pe care i-am iubit si pe care o sa ii iubesc, care au murit in iarna asta crunta. Sa se odihneasca in pace!

Dupa ani de absenta… okay, exagerez, luni de absenta… am revenit oarecum pe micile ecrane de pc-uri si laptop-uri si ce dracului mai aveti voi, cu micile mele mari probleme care nu intereseaza pe nimeni – si asta ii include pe spiridusii lui mos cracila – care nu prea au vrut sa mi aduca cine stie ce cadouri frumoase anu’ asta. Ca in loc sa ma fericesc in aceasta superba perioada a anului, am avut de-a face cu cimitir si sicrie si asa mai departe (si nu in sensul amuzant sau psychobilly).

Trecand peste aceste probleme pur personale ale mele, o sa ajung la niste probleme la fel de personale ale mele.

La un moment dat apar la mine in facultate tot felul de afise cu “Studentii care au credit si nu le dau pana la xx decembrie o sa pice anul, o sa fie declarati repetenti”… si as putea sa adaug : or sa arda in iad pentru ca au avut tupeul sa ii doara in cur daca dau acum sau la primavara un examen. Era genul ala de afise “Stii unde iti petreci eternitatea?” Dar nu o sa ajung din nou la cimitir cu discutia asta. Frate, asta da sesiune prelungita…de la 1 octombrie pana de revelion sa tot dai examene. Si in situatia in care un student zice … plm, nu am avut bani sa mi platesc taxa pentru examen (NR: pe care oricum o folosesc secretarele sa isi cumpere cafea si rectorii sa isi cumpere secretare), profu’ respectiv intreaba: “Cum sa n-ai bani? Da’esti chiar nesimtit!” Si te da afara din birou. Asa ca domnilor profesori care faceti rahaturi de gen (si stiti care sunteti): Kiss our butts!

Intr-o nota mai ferice, m-am angajat dracului si eu. Nu ca munca e un motiv de fericire (desi pana acu nu ma deranjeaza), salariul a fost partea amuzanta si draguta. A fost, pentru ca nu mai e. But I’ve got a new camera! Yey..

Sa revenim. Happiness is dull, let’s complain some more.

Mi-am luat tema la lucrarea de diploma. Este despre un medicament caruia nu are rost sa ii rostesc numele (e ca Voldemort sau cum il chema pe ala din Harry Potter). Ideea e ca nu stiu cum sa incep si cum sa termin aceasta superba lucrare. O sa mi iau vreo 50 de farmacopei si o sa le rasfoiesc paginile (putine rau, acum ca stau sa ma gandesc) si… poate….POATE… gasesc ceva.

Nu stiu ce sa mai zic. O sa revin cu alte detalii. Momentan ma opresc.

Sa nu uit. Melodia zilei: