It's in the water baby...

Se pare ca, desi unii considera ca minimalismul este la mare cautare, toata lumea vrea mai mult si mai mult si mai mult pana o sa explodeze si ultimul neuron care i-a ramas. Mai mult zgomot, mai mult alcool, mai multa prostie. Anul trecut, nu mai tin minte daca pe vremea asta sau mai spre vara, ziceam ca nu am sa vizitez vama si anul asta. Nu m-am tinut de promisiune.

E ca o fosta dragoste pe care iti place s-o revizitezi pentru ca a fost bine cat a durat si nu vrei sa te eliberezi de ea pentru ca nu ai sti unde s-o apuci prima oara. Daca nici eu nu stiu ce inseamna asta, atunci cine? Ideea e ca in masochismul asta care ma caracterizeaza (si nu numai pe mine), uit anumite treburi. Cum ar fi ca fosta mea dragoste acum mai nou si-o trage cu toata lumea si e cam tarfa. Si ca mai nou prefera cocalarii care arunca cu bere in cei care au revenit aici doar ca sa stie cum e sa respiri marea. Prefera jeepurile pline de manelisti (nu am nimic cu jeepurile, ci cu interiorul lor). Prefera cluburile zgomotoase cu nicio melodie care sa iti placa. Prefera fetele de 14 ani care fac felatii pe plaja.

Dupa parerea mea, vama se sinucide de tristete, si inainte sa moara mai face niste chestii care sa te faca pe tine sa te indepartezi cu mai putin regret de ea.

Inca am mai vazut oameni care stau pe plaja ca sa asculte marea, dar sunt mai multi aia care vor sa faca marea sa ii asculte pe ei.

Poate ca o mare bordura in mijlocul plajei ar fi trebuit sa ma faca sa plec din prima clipa. De ce nu am plecat? Poate voiam si eu sa ma sinucid odata cu plaja, cu chitarile, cu vantul, cu corturile, cu linistea. Ele au reusit, iar eu sper ca la anul sa imi ucid tendinta asta dubioasa de a ma intoarce numai ca sa zic a doua zi : nu mai merg niciodata in vama veche!