…se mai numeste „in patru zile incepe licenta”. Nu stiu daca mai vreau sa ies din casa, m-am obisnuit atat de bine si deja incep sa prind culoarea peretelui. Probabil pentru ca, silita oarecum, am iesit zilele trecute din diverse motive mai mult sau mai putin bune pe afara si nu mai vreau sa vad nimic, pe nimeni, nicio cladire, nicio strada, niciun copac, niciun gardulet si asa mai departe ca se intelege. Nici nu stiu de ce e obligatoriu, uneori ai chef sa stai in casa si atat. Poate ca mi s-au descarcat bateriile.
Caci sambata am fost la Guano Apes. Un concert foaaaaaaaarte frumos, pacat ca nu am fost acolo. Stiu, tocmai am zis ca am fost. Dar nu am fost acolo. Eram prin multime, era muzica, era Sandra pe scena, oamenii cantau si ei cu ea. Iar eu eram cu totul altundeva. In prima faza, pana sa inceapa concertul, eram la modul: „de ce se misca constant oamenii astia”, „de ce e atata vegetatie infantila” si alte intrebari fara rost pe care la un concert (gratuit) nu ai de ce sa le pui. Si desi eram in aer liber (oarecum) ma simteam de parca ma bagase cineva intr-o celula infima si pe deasupra se mai si apropiau peretii.
In afara de simptomele mele psihice nu am mai facut cine stie ce lucruri interesante. Am fost pe la facultate, chestia cea mai interesanta din ultima vreme fiind faza cu concertul. Culmea e ca dupa concert am fost intr-un bar micut si ful de oameni si ma simteam mai libera ca in ditamai parcu’.
Am prins ura pe oamenii care fac chestii doar pentru ca trebuie sa le faca. Inclusiv faze de genul. Doua puncte. Ma duc la concert la Guano Apes pentru ca stiu o melodie si arata bine in calendarul meu social si trebuie sa ma duc. Ma duc la munca pentru ca trebuie sa ma duc, ca toti oamenii fac asta. Ei bine, prietene, hai sa-ti spun un secret. Stii ce mai fac oamenii, uneori? Iau un buldozer si intra in cladirea de unde i-a dat sefu’ afara sau, si mai bine, iau un magnum (nu, nu inghetata) si isi fac o ditamai gaura in cap. Asta asa, ca li se pare ca asta trebuie sa faca, ca e pasul urmator.
Cred ca am o gena care imi determina mizantropia asta. Ca daca nu am, chiar e trist. Inseamna ca trebuie sa fac ceva. Dar n-o sa fac. Surpriza.
senseofdisorder
untold stories 